vineri, 7 aprilie 2017

Jurnal 1992-urmare

2 noiembrie 1992
Luni. Aseară, Liviu ne-a povestit despre mînăstirea de la Rîmeț, unde s-ia petrecut două zile, sîmbătă și duminică împreună cu Ica Fiț și familia Vulturar . Era foarte impresionat de viața măicuțelor de acolo și mai ales de înțelepciunea bătrînului preot.

În cancelarie, azi, ca-n toate zilele, măcar două persoane joacă table, pînă sună clopoțelul pentru ora următoare.

Prin sat, subiectul discuțiilor a fost trista moarte a  Aureliei Lazea, soția lui Todoru' Ficușii, o femeie tînără, de numai 44 de ani. N-am înțeles ce boală a răpus-o, dar știu că a zăcut o vreme.
 Acasă, frig și dezordine mă așteaptă mereu, deci și azi.

          ************************************************************************
3 noiembrie 1992

Marți. Marți și joi am ore cu clasele mici(1-4). Am mult de lucru, dar copiii sînt mai interesați și obțin un plus de satisfacție
Am lucrat trei ore pentru bibliotecă. Nu în bibliotecă, unde este prea frig și nici nu se arată vreun semn că vreodată lucrurile s-ar putea îmbunătăți. Am cabinetul de franceză și aici duc periodic cărți din sala bibliotecii. Dar ce istorie! Nu voia directorul să-mi dea voie să-l fac. De ce? Nu am înțeles. Eu am primit mobilier: mese, scaune, rafturi pentru cărți, dulap pentru materiale, cărți, hărți, caiete de lucru, hîrtie, creioane și culori, acuarele, absolut tot ceea ce aveam nevoie. Copiii sînt fermecați!

   *****************************************************************************
Ieri, am fost la înmormîntare, desigur, iar astăseară am fost la priveghi. A murit tatăl lui Traianu' lii Sabin, un om bătrîn, care are fii și fiice de vîrste foarte diferite. 
Nu am mai fost la ei de multă vreme, eu cel puțin, din 5 septembrie de la nuntă cînd am fost nașii lui Viorel și Carmen, împreună cu preotul, cu Dănuț și cu Flueraș.

   **************************************************************************
4 noiembrie 1992 

Miercuri. Am zis că mergem  la înmormîntate, dar nu ne-am dus decît la cimitir . Era prea complicat să lasăm pe cineva cu orele noastre.
Obiceiul este ca după slujba de înmormîntare, în curte, să se dea pomană, covrigi, peste sicriu și să se pună masă, pentru toată lumea. Apoi, se pleacă la cimitir.
Aseară, la priveghi era foarte multă lume, înghesuială mare. Poate și la înmormîntare au fost mulți, dar la cimitir nu au mai venit pentru că ploua și s-a făcut frig de tot.

Aseară, unul dintre frații lui Traian povestea cum a plecat el de acasă. A plecat în Banat să-și facă un rost pe acolo. Se sfia să zică „Tata a fost rău cu noi”. Zicea: „A fost un om mai sucit, mai încăpățînat și nu avrut să-și aline copiii pe averea lui. Ne-a alungat pe toți” . Nu o spunea cu necaz, nici cu regret.  Celălalt frate, plecat și el pe alte meleaguri a precizat: „A fost rău, nu l-a lăsat inima să dea ceva din averea lui copiilor săi. Nu a dat nimic, nu ne-a ajutat cu nimic. Noi am fost obligați să plecăm”. Oamenii îi cunoșteau așa cum îl știuseră și pe bătrînul tată, îi acultau cu respect. Au dus-o greu, au plecat dar au reușit. Nu cred că era un caz singular. Mama lor murise. Bătrînul tată s-a recăsătorit și a avut alți copii. Povestea lor era desosebit de interesantă, nu a putu s-o spună pînă la capăt fiindcă a intrat în casă un ins foarte beat care l-a întrebat pe cel ce povestea, cine este. Avea o țigară foarte puturoasă în colțul gurii. Femeile se temeau că se va arde, nimeni nu era într-o stare calmă deși pînă atunci fuseseră foarte răbdători unii cu alții. Atmosfera s-a stricat oarecum, unii au plecat, alții au ieșit la aer .

Acasă, am avut o discuție cu Martin despre fumat.

   **************************************************************************


                                      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu