sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Noiembrie 1992

Joi. Am recuperat dintre obiectele destinate pubelei vechile mele jurnale pe care am să le rescriu aici. Nu știu încă după ce reguli am s-o fac, dacă modific unele lucruri sau nu, dar mai ales nu știu dacă voi face adăugiri și explicații pentru o  mai bună înțelegere a ceea ce voiam să zic în contextul acelor zile. Am să încep cu cele mai recente, le-am scris pe niște caiete dictando, care fiind mai multe și mai mici au toate șansele să fie aruncate. De ce să nu recunosc, aceste caiete mi-au plăcut foarte mult, pentru mine este important să-mi placă pe ce scriu, astfel scrisul devine momentul meu. Timpul se oprește pentru o clipă.
Caietele le-am primit de la un bătrîn domn, fost militar de profesie, în Congo belgian, împreună cu alte lucruri: cărți, creioane, acuarele, cărbune pentru desen, gume, tușuri, tocuri și penițe, tablouri în acuarele realizate și semnate chiar de el... J'ai eu la chance de le rencontrer un jour: M. Béranger.

Deci:

1 noiembrie 1992

Duminică. Să-mi reiau jurnalul! Așa aș avea impresia că lucrurile se pun la punct...Nici nu știu în cîte sîntem azi. M-am dus la calendar: 1, duminică. Numai bine! Încep cu...un început! 
În timp ce eu scriu în acest frumos caiet, nu puteam să scriu dacă nu-mi plăcea caietul, celelalte lucruri așteaptă. Oricum, nu le puteam face pe toate. Sînt singură în camera copiilor . Martin tocmai a ieșit.
În anul de grație 1992, 1 noiembrie, după aproape trei ani de la revoluția pe care nu am notat-o în jurnalul meu și mi-am reproșat asta zilnic, dar degeaba, familia mea  se găsește în următoarea fază a existenței sale: 
Liviu este bine. Nu se mai vaită de diferite boli reale sau imaginare, care mai de care mai înspăimîntătoare ( în '89 se trata de sifilis, de care am serioase motive să cred că nu-l avea, apoi a fost bîntuit de sida...) Poate că nu se mai vaită din eroism, poate suferă în tăcere. Mai încearcă să uite pe la cîrciumi. Sînt o grămadă! Principalul este să se simtă el dacă nu bine, măcar liber. Mă cam îngrijorează, dar încerc să-l las în pace. El face la fel în ceea ce mă priveșe, mă lasă în pace! Dar...mi-a reproșat mereu că nu mai țin jurnal. Cred că mi-a și promis să nu-și mai bage nasul prin el, în secret.
Boni este student la ANEF-București, suferă de foame pe acolo și se simte singur pentru că a avut astă-vară un mare „chagrin d'amour”. Își face el rost, nu știu cum, de cîte o astfel de suferință.
Liviuț este la Turda, în ultimul an de liceu și suferă și el de de toate: bătrînii (bunicii, unchiul Aurel, buna) și el însuși care doarme prea mult și mănîncă prea puțin...În schimb sînt o mulțime prin jur care nu se mai pot lipsi de el, pentru că pune mîna și lucrează foarte bine. Geniul practic al familiei!
Martin este extrem de ocupat. El este încă aici, deși mai anul trecut voia să plece la Cluj la „școala de desen”, dar voia arzător .  Anul acesta nu mai vrea deși unchiul HH și mătușa sa ar fi fericiți să-l ia la ei, măcar în trimestrul al II-lea, pentru ca, la anu' să-l trimitem împreună cu Iuliana la Cluj. Nu mai vrea și pace! A descoperit, în fine, că viața este foarte interesantă acasă.
Casa noastră, nu are rost s-o descriu pentru că a făcut-o deja, în mod genial Françoise Malet-Joris în  „La maison de papier”, o carte pe care am primit-o de la Marie-Françoise Crélot acum doi ani cînd am fost în Belgia. De fapt, atunci, am primit o mulțime de cărți, nici nu am unde să le mai pun. Acum știu care de unde o am, dar , pentru mai tîrziu, m-am gîndit să-mi notez pe fiecare numele persoanei care mi-a dăruit-o pentru că uitarea e omenească deși oamenii au ceva împotriva ei.

Casa noastră, ca să revin, este într-un continuu du-te-vino, mai ales în vacanțe. Poți întîlni pe aici băieți și fete pe care eu-una să nu-i cunosc...Încerc să mențin ordine, dar nu prea reușesc.





5 noiembrie 1992

Joi. Finu Viorel ne-a invitat la ei la masă pe toți nașii. Ne-au invitat ieri, după înmormîntare, dar nu ne-am putut hotărî. De data asta am mers toți. A fost un fel de continuare a comemorării bătrînului tată. (bunic, de fapt). Bineînțeles că preotul și preoteasa au spus că nu se cade un ospăț după o înmormîntate, dar au venit și ei totuși.

   *************************************************************************

6 noiembrie 1992

Vineri. Am făcut niște invitații pentru nunta lui Traian Belei, fratele finei Violeta, și am greșit data. Azi ar fi trebuit să apară nuntași, dacă era să vină lumea după cele ce scisesem eu . Ce m-am necăjit cînd am aflat, pentru că am aflat mai tîrziu! Am fost preocupată doar să scriu, la timp cele 100 de invitații.

În cancelarie s-a tot hotărît și răzhotărît ce facem mîine. Că adică, mîine e ceva sărbătoare. (De fapt în aceste zile va avea loc prinderea postului de Crăciun) Pînă la urmă toți au fost de acord cu o petrecere pe care s-o pregătim toți. Ana va fi organizatorul oficial. Pînă la ora 14:00 ducem la ea  carne, zarzavat, murături, facem prăjituri ( fiecare acasă la ea/el) și plătim împreună ceea ce se cumpără: mezeluri, gogoșari, băutură. Eu duc cafea.

Am luat salarul. Trebuia să le trimitem banii la copii, dar Lucica, ( singura care se mai găsea în oficiul poșta, doar acolo locuia) nu i-a mai luat, o să- trimitem luni.

    ***************************************************************************

7 noiembrie 1992

Sîmbătă. Liviu cîntă la nunta asta, merg singură la petrecere. Aurica nu vine pentru că nu vrea Teofil. Mona nu vine pentru că nu vrea Dănuț. Nici D-na Puia nu vine pentru că Rubin nu mai e. I-ar face rău să-i vadă pe toți acolo unde ani de zile soțul său a fost directorul.
Nici eu nu ar trebui să merg fără Liviu, dar ar fi ceva caraghios, toți știu că Liviu nu merge cu mine la un chef doar în caz de forță majoră.
Doamne iartă-mă, dar legate mai sîntem!

      **************************************************************************

8 noiembrie 1992

Duminică.  La petrecere a fost destul de bine, numai că eu nu sînt chiar de loc bine. Nu știu ce am, sînt răcită sau ce. Am febră, frisoane, mă amenință un herpes sub nas...Ieri, după ce l-am asistat pe Liviu, tuns, îmbrăcat,  plecat la nuntă chestii de-astea, m-am dus și eu pînă la cantină, la bucătărie, aveam o listă cu ce mai trebuia: unsoare, bulion, sticle pentru crampă, platou pentru friptură. Apoi, mi-am făcut baie, m-am îmbrăcat (cam subțire, e drept) și pe la 18:00 m-am dus din nou acolo, am dus casetofonul și mă gîndeam să mă întorc după gogoși și după cafea. Am ieșit fără să am părul destul de uscat, așa că m-am resimțit.
 Totul a fost bine doar că nu puteam mînca din faimoasa friptură pregătită de Mărioara. M-a durut puțin capul, dar mi-a trecut, mai aveam frisoane din cînd în cînd. mi-era un fel de greață. Nici nu am băut decît apă minerală și apă de la robinet. 
Am și dansat. Bărbații nu s-au prea urnit, femeile erau mai vesele și au dansat dacă au avut chef să danseze. Pe la ora 3:00 am venit acasă, eram amețită rău, am făcut focul în dormitor și m-am culcat. Mă gîndeam că sînt răcită.
N-am prea dormit, mi-era un friiig! Clănțăneam.
Peste zi tor rău, dar a trebuit să las de-o parte, au sosit socrii pentru o vozită scurtă. I-au adus și pe copii, Liviuț și Boni. Pe la ora 15:00 au plecat. Boni voia să-mi ia pantalonii de iarnă, așa, pentru că-i veneau bine Ei!

9 noiembrie 1992 

Luni. Nu m-am dus la lucru. Credeam că sînt răcită, dar mi-a ieșit ceva pe piele. Poate că frisoanele și răul veneau, de fapt de la o intoxicașie. Mi-e o scîrbă teribilă de apă de la un timp încoace, de cînd am aflat că niște copii s-au jucat la bazin și au aruncat înăuntru tot felul de mizerii, și-au făcut nevoile acolo, în „apa profesorilor”, de fapt în apa comunală: școală, dispensar , primărie,  poliție, internat  școlar . Este vorba despre un băiat dint-a VIII-B care și la clasă mă scîrbește peste măsură dimpreună cu părinții lui, tot foști elevi. Niște brute fără minte, guralivi și mincinoși.

10 noiembrie 1992

Marți. S-a făcut mare caz de întîmplarea cu apa de băut care afectează pe toată lumea. Ar trebui curățat bazinul și dezinfectat. Dar nu știu...am mari îndoieli.

Mama acelui băiat vine zilnic la școală ca să afle adevărul, zice ea. Ea încearcă să convingă pe toată lumea că „pruncul ei este nevinovat”. Eu nu l-am mai primit la ore dinainte de această întîmplare pentru că nu era cuminte, nu învăța nimic și deraja ora încontinuu. I-am spus să nu mai vină la ora mea decît cu părinții. Sigur că nu le-a spus, dar acum ei au aflat și au venit în clasă unde au promis solemn că „pruncul” va fi așa cum trebuie, cuminte și atent.
După asta a avut oră de sport și a furat o pompă de umflat mingi chiar din fața profesorului care nu a mai zis nimic, atît era de uimit și scîrbit.
Dar ce va fi cu apa?

11 noiembrie 1992

Miercuri. Am dreptul să dorm ceva mai mult, merg la lucru mai tîrziu. Este mereu ceva de făcut și aș tot dormi, zi și noapte. Nu știu ce-i cu apatia asta...


12 noiembrie 1992

Joi. Întîmplarea de azi se asortează perfect cu cea despre care tocmai am vorbit marți, dar se produce la un alt nivel. Nanu, marele mafiot al taberelor pe județ a sosit la noi împreună cu Generala (inspector general), ca să discutăm despre cererea-memoriu pe care noi am trimis-o Inspectoratului Școlar Județean și în care solicitam, noi toți, Scoala,să ni se retrocedeze localul taberei, pentru Scoală. Fusese, de fapt, localul nostru, dar comuna, nemaiavînd resurse nu putea să-l mai administreze, așa se face că l-a cedat administrației Taberelor. Normal, acuma ar trebui să se retrocedeze, dar pentru a-l obține trebuie să avem oameni intreprinzători și curajoși. Și n-avem! Directorul scolii nu mișcă un deget, doar dacă i-ar pica lui, personal un avantaj, ceva, o mică pleașcă, ceva acolo, ca să nu-l creadă cineva prost. Cam asta e deviza lui. În rest „pică pară”, „se dă sau nu se dă” și dacă „se dă” nu merge să ridice pînă nu știe sigur că i se decontează. Cererea pe care am făcut-o, el a semnat-o ca profesor, nu ca director, după care s-a dus în privat la administrator și poate că și la inspectorat și a zis că el nu vrea nimic, dar a fost presat de cadrele didactice. Așa stînd lucrurile, „afăcut pe el de frică” să nu-l persecute inspectoratul, iar scoala a primit 10 scaune în sala profesorală, veselă și mobilier în internatul cel mic, unde Viorica-pedagoga, Tuța bucătăreasa și Directorul(N.Popa) împart între ei alimentele. Din 30 elevi interni cîți figurează pe hîrtie, stau în internat de fapt doar 5-6.
La dezbaterea, Generala era, la început de partea lui Nanu, pentru că „marele patron” a ajutat enorm inspectoratul, cînd s-a mutat din fosta clădire devenită Universitate. Nanu este un om plin de inițiativă și foarte intreprinzător. Cei din Arieșeni, au făcut multă gură pe la colțuri pentru localul taberei, dar cînd să acționeze toți împreună, s-a văzut că sînt prea egoiști, mărunți și leneși. Ei își închipuiau că Nanu ar putea deveni într-o bună zi patronul adevărat al localului ce ar putea foarte bine să fie hotel cu restaurant. Scopul guralivilor mărunți era să-l stopeze și nu să pună pe picioare Scoala de aici. Ceea ce s- întîmplat, această dezbatere fără nici un scop, m-a umplut de amărăciune.
Generala și Nanu au făcut un control de fațadă și au constatat că scoala noastră este în stare bună iar condițiile din internatul cel vechi(o clădire din scîndură dărăpănată) sînt numai bune pentru copiii moților. Asta nu-i adevărat. Dacă ei au spus asta, și chiar au scris-o într-un proces-verbal de constatare nu înseamnă că adevărat. În plus ne-au amenințat cu șomajul personalului pe care școala îl are pentru internat, bucătăreasa și administratorul(jumătate de post). Lumea a tăcut chitic, eu am spus că amenințarea cu șomajul e o tactică de intimidare, Danciu a zis că nu există logică în argumentația lor. Ceilalți au tăcut chitic.
Pînă la urma și localul vechi al internatului aparține tot de Tabere. Pînă la urmă, au fost de acord ca elevii moților să fie găzduiți în localul nou, dar atunci ei să fie administrați de Direcția Taberelor, cu bucătăreasă și administrator pentru că nu-i posibil să fie două rînduri de personal. Dar există două rînduride personal , șomajul celor ce se ocupă de elvii moți nu poate fi scos în șomaj fiindcă ar fi ilegal și injust, ce ce se ocupă de elevii din tabără nu au cum să se ocupe de elevii școlii și în definitiv Ministerul învățămîntului este cel care plătește și pe unii și pe ceilalți.  Generala a pronunțat chiar cuvîntul „vinovat”, că, adică trebuie văzut cine se face vinovat (!). Evident că Nanu, el a făcut angajări la Tabără. Directoru (scolii) s-a speriat așa de rău și nimeni nu a mai zis nimic.
Dacă eram în locul lui, eu ziceam că sînt de acord ca taberele să administreze bursele și să aprovizioneze internii. S-ar fi pensionat bucătăreasa, care nu face decît să fure și să batjocorească pe copiii datorită cărora are un salariu, Viorica Lazea ar fi rămas doar pedagogă (ea mai are jumătate de normă administrator la internatul școlar).
De ce directorul nu voia să se întîmple acest lucru? Este evident pentru toată lumea că are interesele sale. 
Acolo se administrează 30 de burse din care nu beneficiază nici jumătate din numărul copiilor mai mult de jumătate di timpul de școlarizare. Aceste practici sîn foarte grave, zic eu, dar se perpetuează îcă de pe vremea cînd director era Rubin Gligor cînd  a cedat exigența unui director ferm, slăbiciunii unui om care și-a angajat nora ca administratot al interntului școlar, dar în fapt, muncea el în locul ei. Următorul director, Danciu a continuat să neglijeze internatul închizînd ochii la ceea ce se petrecea acolo. Părinții elevilor erau mult mai interesați să dispună acasă de copiii lor care rămîneau la internat doar cînd iarna nu le mai permitea să facă naveta. Profesorii știau cum stau lucrurile, dar dacă încercau să facă ordine( uneori s-a mai găsit cîte unul care era de părere că ar fi mai bine ca elevii să primească bursa asta în bani) , dacă aveau idei profesorii ar fi avut de suportat represaliile directorului. Actualul director, Popa, pe care cadrele didactice l-au invitat să treia Direcțiunea școlii, nu face decît să continue „greaua moștenire”.
Nu știu de ce-mi bat eu capul cu aceste lucruri, poate pentru că aveam aerul unor proști conduși de un om de nimic.
Toată lumea a semnat minunata cerere, dar majoritatea au făcut-o din meschinărie, de ce să se privatizeze Nanu de la Tabere și Gheorghe Pantea în localul care aparține de fapt comunei noastre.
Dacă toți voiau o școală cu mai mult confort și mai bune dotări ar fi susținut pînă la capăt ceea ce s-a scris în cerere. Nu trebuia să se lase îmbrobodiți de argumente puierile si amenințări fară bază reală...

13 noiembrie 1992

 Vineri . Trebuia să merg la o ședință de Sindicat La Alba Iulia, dar de ce să merg? Ca să-i spun lui Jurca ce jalnic s-au desfășurat lucrurile și ce „susținere fermă” am avut din partea aceste organizații fără rost. Și pentru ce să merg încă? Pentru a afla cu ce sume de bani trebuie să susținem Sindicatul? Găsesc că a fost o mare prostie graba cu care s-au „reorganizat” la îndemnul directorului, eu am primit „sarcina” ca o cretină. Auzi! Lider de sindicat!

Afară de această chestie Olga și cu Jana au făcut rost de un vițet pe care urmează să-l împărțim: jumătate Jeana, jumătate Olga și noi. Pentru că sîmbătă ne-am simțit bine la „chef” toți au fost de acord să prindem postul mîine în aceeași formație. Am zis să ne întîlnim la un pahar cu dans și gustări (fiecare cu ce are), cu televizorul color a lui Flueraș. Eu voi fi cu muzica, așa ca data trecută, dar și cu Liviu. Să vedem cum va ieși...

14 noiembrie 1992

Sîmbătă. Am muncit o zi cu vițelul. Credeam că proprietarul are să ni-l livreze tranșat dar a fost viu. Traianu Peii a fost măcelarul. L-a ajutat Marin Jurj care avea ceva de lucru pentru Liviu. Afară frig, zăpadă. Jana, ca o caraghioasă nu voia să afle poliția despre „afacerea noastră”, Olga este pe fază la răutățile vecinilor, (preotul). Eu nu pot fi așa, treaba lor ce cred și ce zic!
La chef am mers în pripă, fără un duș măcar de teamă să nu ne îmbolnăvim. Nu am mai fost chiar aceiași oameni, au lipsit primarul cu primărița, el un TP, ea o vulpe; au lipsit Carmen, secretara cu Binu al ei, poate prind postulîntr-o companie mai...selectă. Sofica nu a mai fost însoțită de fiul său Claudiu., În schimb, au venit Aurica împreună cu al său Teofil, care data trecută a preferat să doarmă. Acuma a fost în situația să aleagă între o nuntă la neamuri de-ale neveste-si și petrecerea cu colegii ei , așa că iată-i! Au mai venit Dănuț cu Mona, el făcînd hatîrul neveste-si, probabil. Nu știu cum de a lipsit Duțu Popa!
Eu eram DJ, am un casetofon super pentru cabinetul de franceză. Mă simțeam responsabilă pentru animați dansatoarelor, că bărbații...Noroc bun!Doar Liviu și Dănuț. Ceilalți nu se mișcă. Data trecută, Nelu Flueraș a dansat, el nu le are cu astea, dar și-a făcut datoria( corvoada) fără să fie beat. Acuma, nimic! Preotul a dansat cu preoteasa și atît.

15 noiembrie 1992

Duminică. Stau în casă, în pat. Sînt în criză. Nu scriu(scrisori), nu citesc. Fară e zăpadă din 13 noiembrie, de vineri.

16 noiembrie 1992

Luni. Azi, nimic deosebit. aș tot dormi. Am spălat ceva haine, am foarte multe. Martin m-a mutat încetul cu încetul în camera mare. Aseară m-am uitat la niște filme la satelitul lui Mona.

17 noiembrie 1992

Marți. În cerc să reiau corespondența pe clase, dar este extrem de greu.

18 noiembrie 1992

Miercuri. Am pus la poștă două scrisori: ernand Pelisier și Odette Petit, precum și 10.000 de lei pentru Boni care s-a înscris la școala de șoferi. 
M-a sunat Liviuț care s-a înscris deasemenea la școala de șoferi. Boni mai are economii(20000) și bnii de pe bicicleta lui pe care i-a vîndut-o lui HH, el este în Franța.. Știu de la copii, de la Liviuț și de la Boni.

19 noiembrie 1992

Joi. Am pus banii și scrisorile la poștă. Mă temeam că voi tot amîna cum s-a mai întîmplat. Trebuia să trimit certificatul de naștere a lui Liviuț și am tot amînat pînă era să fie prea tîrziu. Bine că l-a primit totuși!

20 noiembrie 1992

Vineri. La școală se fac repetiții pentru un scurt program artistic de 1 decembrie. S-au făcut zilnic.  Pînă acuma sînt preocupați cu chestia asta doar Mărioara și Liviu. Sîn curioasă cine va mai ieși cu elevii în fața părinților, căci e și reuniunea acestora.

21 noiembrie 1992

Sîmbătă. Am făcut niște șnitele de vițel. Vai, cîte a mîncat Martin! Abia am reținut două pentru Liviu. Ziua se încheie cu baie (s-a înfundat scurgerea) și cu Televizor (Twin Peaks și Prin Binoclu film polițist american. Mai sînt și alte programe, pentru noi toate sînt interesante. Nu demult aveam acces doar la trei ore pe zi și acelea cu și despre Ceaușescu.

22 noiembrie 1992

Duminică. I-am trimis șnițele și lui Liviuț care e singur acasă, bătrînii sînt la Felix de luni, pentru zece zile, nu știu cu cine. Se întorc marți sau miercuri. Poate trec pe aici! Liviu s-a dus în Turda cu fosta noastră mașină pe care i-a vîndut-o lui Nicu Midului. Cică-i foarte rea. Nu prea cred, Liviu dorește ca eu să cred asta, ca să justifice dorința lui de a cumpăra alta...Nicu l-a dus pe fiul său la Gurghiu unde face liceul silvic.

La TV  „Dallas” și  încă un film american din 1988, „Portavionul”. La Convorbiri de duminică, Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Seara, varietăți, „Miss adolescența”, program bun!

23 noiembrie 1992

Luni. Sîntem de serviciu pe școală. În fiecare zi am avut treabă în clasă pînă pe la 3-4, după-amiază, ba cu biblioteca, ba cu corespondența, ba cu repetiții( eu asist doar)
Azi, de exemplu, am terminat orele la 13,00, dar am rămas pînă la ora 15,00. Cînd sosesc acasă, nu-mi vine să fac nimic. Culmea! Azi nu-mi venea nici să mănînc! Lucru de mirare! Am stat la masă, totuși pentru că Liviu a vrut să mănînce și el, ceea ce e rarissim. El nici nu trece pe acasă după ore, acum, imediat ce a terminat de mîncat s-a dus în centru.. Ne vedem doar seara. Nici Martin nu e acasă, și este ora 16,35. Are de gînd să facem econoimii: foc doar în camera mare. Nu-mi place, dar asta e, nu avem lemne.
Nelu Flueraș a plecat în Turcia. Am înțeles că vrea să-și cumpere pușcă de vînătoare.
La repetiții e o lipsă de entuziasm cum rar se vede! Mărioara a conceput un program artistic foarte patriotic și foarte naționalist, zic eu, în sinea mea. Dar măcar face ceva! Îi dă cu „unirea” și cu „noi românii” și cu „dușmanii”, și cu „o mai fi și cum vrem noi”. Ca pe vremea răposatului a' de de pe urmă. Ne-a intrat în sînge! Alteceva nu știm, dar măcar ea face ceva. De cînd cu democrația cei mai mulți dintre noi s-au pus pe „nu vrem”!

24 noiembrie 1992

Marți. Mă tem că izbucnirea de azi a directorului mi-a stricat dispoziția pentru o vreme, deși mi-am zis să nu-l bag în seamă. Voia să facă un careu în care să anunțe ședința cu părinții și s-a enervat pentru că elevii nu au ieșit destul de repede. Ce spun eu? A făcut o criză! A reușit să indispună pe toată lumea. Ceva cocea el împotriva mea care eram de serviciu cu Liviu care nu s-a prezentat pentru că nu avea ore de dimineața. Eram eu acolo. Nu prea cred că am greșit cu ceva. Ieri, am sunat cu zece minute mai devreme într-o pauză, dar dascălii s-au prins și au ieșit doar cînd trebuia.. Dar asta a fost ieri. Azi,m-a anunțat să fac minunatul careu, și chiar era deja cu capsa pusă, fiindcă la întrebarea mea: „Faceți careu?”, m-a pus la punct nervos: „Faceți dumneavoastră, doamna Maghiar!” Eu nu m-am precipitat prea tare. Avusesem oră la a III-a și a IV-a, simultan. Nu am alergat foarte tare pentru careul lui. Au mai...„greșit” și alții neterminînd ora mai repede un pic, doar cînd a sunat (el a sunat), așa că nu s-a format careul destul de repede, a trimis copiii în clase, a urlat la Cornel Creț care nu a trimis copiii la careu, la mine pentru că mi-a spus să fac careul; a confiscat tablele, unii se relaxează în pauze jucînd table...Striga ca nebunul, oamenii erau muți și indispuși. Marioara încerca să-l potolească, oamenii mai au treburi în pauze și nu s-au grăbit să-i facă lui pe plac, dar chiar dacă ne aruncam cu toții pe jos, nu cred că evitam criza lui de nervi pentru că el venise de acasă cu asta...

25 noiembrie 1992

Miercuri. Azi, în absența directorului, fiecare a comentat izbucnirea de ieri. Concluzia: eu nu m-am făcut bine treaba. Buuun.  Cică așa ar fi zis chiar el. Așa să fie! Toți au găsit că avea dreptate. Chiar și Liviu, care s- a străduit să fie mai proful de serviciu mai bun. Foarte bune! Nu main trec prin cancelarie, nu mai pregătesc cafea pentru toată lumea în fiecare zi și-mi văd de ale mele.

26 noiembrie 1992

Joi. Mă resimt încă, deși sînt foarte...„băgatăîn seamă”,  anunțtă că Danciu are teză și -mi cere ora de franceză, am schimbat ora de la a V-a cu a VI-a. S-a făcut iarăși careu, cel de ieri, a fost anunțat doar Liviu, nu amîndoi...
Pe acasă nu-mi merge mai bine: Liviu sosește direct de la cîrciumi, seara tîrziu și în ce hal!!! I-am mai spus că mă îngrijorează, că devine dependent de alcool, că ne face de rușine, dar degeaba.

Mai nou, cu capul plin, îmi tot vorbește despre femeile astea mai tinere, ba de Carmen, ba de Aurelia primarului, ba de doctoriță și culmea(!!!), își amintește că s-a însurat cu mine pentru că eeeeu nu i-am lăsat altă posibilitate. Ăsta-i atît de prost că repetînd aceste tîmpenii începe să le creadă!!! Am tot povestit cu el, cu răbdare, nevenindu-mi să cred că în cele din urmă recunoaște că a fost un prost...
Azi nu l-am mai putut suporta! M-a enervat la culme!
Ce-o fi vrînd? Să se mai facă de minune? Iar? Începe iar cu femeile?Alcool, femei, astea merg una cu alta...

În acest timp eu mă străduiesc să țin casa, trebuie să fac ordine mereu, cu atît mai mult acum că  pot sosi bătrînii în drum spre casă. Ieri, de pildă, am făcut ordine dar și mîncare mai bună, spaghetti bologneze, dar și un aluat de plăcinte.

Nu au venit. Am făcut plăcinte și gogoși, chiar i-am dus și  Anei, care e tot singură, Nelu nu s-a întors încă din Turcia.

Abia azi au apărut, erau cu niște amici și cred că soacra s-a lăudat cu noi, ceea ce pentru mine e de mirare. Mai aveam bunătăți încă...

Mîine, vineri vom avea multă treabă: toate se îngrămădesc de nu mai știi ce să faci mai întîi! Avem un fag, de cîteva zile deja, adică lemne de foc. Trebuie tăiat boci și apoi crăpat fiecare și aranjate lemnele la adăpost. În afară de asta lemnele pentru cabană au fost trecute prin gater și vor fi aduse. Astea sînt foarte multe.
Mîine este ședința cu părinții și programul artistic.

Aș vrea să mai notez ceva care nu trebuie să uit: vai, cu cîtă solicitudine sînt consultată de director dacă e bine sau nu să facem sîmbătă orele de luni pentru ca elevii să beneficieze de trei zile de odihnă, marți fiind 1 Decembrie cînd se sărbătorește „marea unire”!!! Vai, ce întrebată sînt despre prețioasa mea sănătate!!! Vai, dar ce greațămi se face!!!

27 noiembrie 1992

Vineri. Orele mai scurte, fără pauza mare, se recuperează o oră. La 13 serbarea lui Liviu-Mărioara, care iese mai prost ca la repetiții,  dar destul de bine totuși. În condiții normale, adică într-o sală încălzită, susținută de oameni normali, nu plini de răutăți și de spaime, acu interes adevătar pentru prestația copiilor ar fi fost chiar foarte reușită. Așa, invidioșii din sală, mă refer la profesori, nu au aplaudat reprezentațiile copiilor, nu au arătat nici un fel de apreciere pentru săptămînile de repetiții. Profesorii care au făcut aceste repetiții au lucrta zi de zi cu foarte mulți elevi și plutea în aer o jenă pentru un program oferit unor persoane de un nivel atît de scăzut, (mă refer la profesori și directori că învățătorii...). Eu cel puțin așa simțeam.
În toată țara este așa: cu face unul o treabă frumoasă, cum încearcă 100 să-l discrediteze, să banalizeze intreprinderea sa, ba chiar să-l învinuiască de greșeli...
Exact așa se înîmplă lucrurile sus, la conducerea țării unde au ajuns leneșii, neisprăviții și corupții.
Oamenii buni, intreprinzători, harnici, cei capabili și onești n-au timp să reflecteze și să-și dea seama că nimeni nu va stopa vreodată această stare de lucruri...

28 noiembrie 1992

Sîmbătă. Am scăpat de serviciul pe școală, care presupune să vii de dimineață, ai-n-ai ore, să supraveghezi, să știi ce se întîmplă în clase, să scrii condica, să suni la fiecare 50 de minute de clasă și apoi la zece minute de pauză, să supraveghezi elevii în pauze, într-un cuvînt să lucrezi fără pauză, fără oprire...La noi în școală sînt întotdeauna doi profesori de serviciu pe școală.
Întotdeauna am făcut serviciul pe școală mai bine ca alții, zic eu, mai...responsabil. Nu mă aștept să observe și directorul. D-apoi colegii care nici nu ies din cancelarie în pauze.
După noi, urmează Carmen și Tiți.

Azi s-au făcut orele de luni. Copiii au venit la școală în mod normal, dar ieri, la ședința cu părinții au fost puțini. Am fost la clasa lui Liviu, eu nu sînt dirigintă. El a fost ocupat cu lemnele.

Acasă nu am prea făcul treabă, doar am măturat un pic, ampregătit ceva de mîncare și i-am făcut baie copilului. Baia nu funcționează normal, e înfundată scurgerea, la WC turnăm apă cu o gălețică, Liviu a reușit să strice și acolo ceva cînd a vrut să repare. Povestea e deja de vreo săptămînă. Bine că avem capac nou la WC!

29 noiembrie 1992

Duminică. Am făcut baie și ordine prin casă, am stat, l-am ajutat pe Liviu să repună baia în funcție cîn a fost nevoie. Mîine și ppoimîine vvoi pute spăla haine. De ieri, Liviu se interesează de o persoană care să taie fagul ăsta, din curte. Ce înseamnă asta? Că merge mereu prin centru, face un tur al cîrciumilor și dacă are cu cine vorbi, o face la un pahar de ceva alcool. Pe tema asta are treburi fără încetare!?

30 noiembrie 1992
Luni. Am frecat și lustruit vasele, nu chiar toate. Peurmă am început cu hainele. Ce multe s-au adunat! Pînă și doamna Puia s-a mirat. A venit s-o pensez, sînt cosmeticiana ei. Delia are inspecția de grad. Fericita! O ajută mama sa.
Deocamdată îmi place să fac treabă și vreau să profit de această stare...fastă, ca să zic așa. Dacă îmi trece, gata, cad în apatie, fac aceleași munci dat cu mult mai greu, fără nici o plăcere.